A existat, nu de mult, o perioada in viata mea, cativa ani, in care am trait ceea ce numim “lupta cu intunericul”.
Pentru mine a fost foarte real totul. Experienta a fost o alegere.
Pe langa multe entitati si creaturi, dimensiuni de intuneric, nave si alte asemenea, m-am confruntat direct cu cel pe care il numim Lucifer. Avea prezenta, avea dialog, a existat confruntare directa.
Povestea clasica spune ca Lucifer era un inger de lumina care, din mandrie, a vrut sa fie egal cu Dumnezeu si a “cazut”. Dar aceasta naratiune nu este doar religioasa, are si o semnificatie psihologica.
La nivel simbolic, Lucifer reprezinta constiinta care se identifica cu propria stralucire si se separa de Intreg.
Momentul in care “Eu sunt” devine “Eu sunt separat”. Aici apare egoul. Dar egoul nu este demonul! Este instrumentul prin care constiinta se individualizeaza. Fara aceasta aparenta separare nu ar exista identitate, alegere, creatie.
Problema apare doar cand instrumentul se crede centrul absolut.
Ce am trait eu a fost mult mai complex decat pot reda in cateva randuri. Au fost confruntari multe, frica multa, intensitate si vigilenta maxima. Si da, la un moment dat l-am invins si l-am dus in Lumina. Astazi insa stiu ce inseamna asta. Nu am invins o entitate externa. Am invins mecanismul de proiectie. Am inceput sa Vad Adevarul.
Mintea, cand este in hiper-activare, cauta o cauza externa pentru o senzatie interna. Frica profunda capata chip. Psihicul construieste o scena coerenta pentru a procesa conflictul.
Castelul sau din intuneric era de fapt structura fricii mele.
Lupta era conflictul dintre control si abandon.
„Lucifer” era arhetipul separarii proiectate in exterior. Am biruit prin Iubire! Si a fost real. Dar iubirea nu a distrus un demon. Iubirea a integrat frica!
Finalul acelei perioade nu a venit cu extaz. A venit cu liniste. O liniste suspecta. 🙂 Pentru ca nu mai era nimic proiectat. Si cand proiectia dispare, scena dispare. Ramane Viata.
Apoi a aparut ceva si mai profund: senzatia de siguranta. Senzatia ca sunt de “neatins”. Nu pentru ca nimic nu ma mai putea atinge. Ci pentru ca nimic din exterior nu mai avea putere autonoma asupra mea.
Acum stiu.. daca apare ceva, este al meu. Si ma intreb: ce parte din mine este activata acum? Asta a fost adevarata schimbare: am mutat centrul puterii din exterior in interior.
Un lucru foarte important de mentionat, pe care nu il pot ignora
Experientele intense de tip “lupta cu intunericul” NU sunt intotdeauna mistice! De multe ori sunt legate de sistemul nervos. Cand sistemul nervos este in hiper-activare (stres prelungit, trauma, practici intense, lipsa somnului, suprasolicitare emotionala), creierul poate transforma continutul interior in experienta aproape perceptuala. Amigdala da semnal de pericol. Imaginatia construieste scenariul. Corpul reactioneaza ca si cum ar fi real. Psihicul foloseste arhetipuri colective pentru a da forma fricii. Iar una dintre cele mai puternice imagini culturale este “intunericul personificat”.
Asta nu inseamna ca esti ales pentru un razboi cosmic. Inseamna ca sistemul tau nervos este coplesit. In cazul meu, cand sistemul s-a reglat, experientele s-au oprit. Nu prin exorcizare. Nu prin ritual. Ci prin stabilizare.
Astazi sunt mult mai stabila decat in perioada aceea. Functionala. Ancorata. Capabila sa gestionez viata concreta fara sa creez mitologie in jurul unei activari emotionale.
Lucifer, pentru mine, nu mai este o entitate.
Este arhetipul constiintei care experimenteaza separarea. Este momentul in care lumina spune: „Sunt doar eu.” Iar Reintregirea este momentul in care intelegi: nu ai fost niciodata separat.
Fara separare nu exista intoarcere constienta. Fara “cadere” nu exista integrare.
Nu trebuie sa distrugi intunericul. Nu trebuie sa invingi nimic cosmic. Poate trebuie doar sa vezi unde proiectezi frica ta. Si cand proiectia se opreste, nu ramane triumf. Ramane liniste. Si o siguranta profunda, care nu mai are nevoie de dusmani.
Pentru tine, daca esti inca acolo…
Daca traiesti experiente intense, daca simti prezente, daca lupti cu intunericul, daca vezi semne peste tot, vreau sa iti spun ceva foarte clar si foarte bland: Nu esti defect. Dar nici nu esti intr-un razboi cosmic!
Este posibil ca sistemul tau nervos sa fie suprasolicitat. Este posibil ca trauma, stresul sau practicile intense sa fi deschis prea mult fara suficienta ancorare. Este posibil ca frica ta sa caute un chip pentru a putea fi gestionata.
Inainte sa cauti exorcizare, cauta reglare. Inainte sa cauti entitati, cauta somn. Inainte sa cauti semne, cauta respiratia ta.
Daca experientele sunt coplesitoare, persistente, greu de diferentiat de realitatea fizica, daca iti afecteaza somnul, functionarea, relatiile – cauta si sprijin profesional. Psihologic. Medical. Asta nu iti anuleaza spiritualitatea. Iti protejeaza sanatatea.
Nu este o tradare a credintei sa iti reglezi sistemul nervos!
Adevarata putere nu este sa invingi intunericul.
Este sa poti simti frica fara sa creezi un demon.
Adevarata reintregire nu este sa dispari in lumina.
Este sa ramai in corp, stabil, prezent, functional.
Eu nu am distrus un Lucifer exterior.
Am oprit proiectia. Si cand proiectia s-a oprit, nu a ramas triumf. A ramas liniste. Iar linistea nu e suspecta. Este semnul ca nu mai am nevoie de dusmani ca sa ma simt intreaga.